Spio

traind acest moment iar, si iar, si iar… nu pot sa nu ma gandesc la inabilitatea mea de a face ceea ce trebuie, desi solutia mereu apare sub forma de non-actiune, eu vreau sa fac totusi ceva, sa ajut cumva, cum cred eu ca e nevoie. asta trezeste si mai multe conflicte interioare si exterioare.
potrivita muzica si potrivita atmosfera. nu credeam ca acel om o sa lase asa o urma in memoria mea. cuvantul care nu mi se parea deosebit, decat poate exact, s-a potrivit de minune in vocbularul meu.
am adormit
de cand ti-am scris ultimul rand si acesta de acum
noroc de zgomotul de la Mum, ca m-a trezit
azi cred ca o sa dorm aici
nu prea am chef de acolo
m-am saturat de ei
vreau sa stau singur, fara ei
aici, in putin frig, in putina lumina
putin loc
dar multa liniste

am ajuns, iimi scot peruca si o pun afara, pe sarma sa se aeriseasca, sa scot din ea tot mirosul de fum de tigara, imbibat. de data asta nu mai simt un regret, desi azi dimineata am facut o baie si mi-am spalat parul cu apa fierbinte si sampon. e ciudat ca taximetristul parea a fi un tip 80′s cu muzica pop care a pus-o la radiomagnitola lui. acum imi aduc aminte de senzatia care am avut-o si ieri, exact(=aproximativ) pe la ora asta, cand simteam frigu care imi cuprinde organismul pe cae eu il credeam, la un moment dat, capabil de a rezista la temperaturi scazute, chiar daca nu e protejat de nici un strat de haina. intr-un final, al gandului, grabindu-mi pasul, incercam sa ma incalzesc si sa imi zic ca, astazi pot! pot sa fac ceea ce nu m facut ieri, pot sa-l infrunt, frigul, si sa merg pe jos pana la destinatie. in moment ce luminita verde a aparut in vizor, m-am concentrat asupra vitezei mele de miscare si directiei. o sa ma duc spre el, chiar daca e deja verde pentru el. am grabit pasul…
-aahhhh!
-e frig?!
-da… au decis sa dea shi ei, zapada de revelion!?
-da, pai dac de craciun nu au dat … ha ha )
…
stand dupa usa, prin geam, am observat, inca odata, ce imagini pierduse-m atunci si cu un mic regret, mi-am zis ingand, incaodata – ah de ce nu am luat aparatul cu mine… pentru ca asta, chiar era sa fie un cadru bun. totul sa ptrecut intr-o secunda si am intrat in camera, plina de fum si zmabet negru, ascuns, era totusi vorba despre moarte, cum sa nu ii atribui ei culoarea neagra!? )
pana la urma vinul cel din pahar si cel din stomac – ulterior – a ajuns si la creier… o mica “dizietate” simtita, era. evitand asta, din cand in cand, incercam sa imi dau seama mai bine de detaliile de pe tabloul din spate, spatele creatorului – si tratand perspectiva asta – interactiunea directa a lui cu imaginea, zi de zi, atingeri, priviri, fum de tigara, lumina, miros, ignoranta. pentru ca tot asta sa fie vandut/cumparat sau poate doar o iluzie.
…
totul pana in momentul in care incep sa simt discomfortul patului si orei tarzii… gandul la ziua de maine si la ceea ce trebuie sa fac, grefa de pe masa, apa din cana si culoarea rosie…