pai totul e foarte simplu…
e noua seara, merg pe strada si ma gandesc, de ce oare insist eu atata, daca nimeni nu vrea, mai mult, inteleg si de ce. dar totusi insist – ok 20 min acolo – ok – merg. o calatorie scurta, nemiscand-mi aproape deloc picioarele si totusi reusesc sa parcurg o distanta mai mare doar in 12 minute. am coborat. nu e frig, dar cu siguranta nu mi-as da haina jos, s-ar putea murdari. apoi simt vibrarea usoara – ok inca putin – ok – intru acolo. 3 cafele va rog, pe rand. vorbim?! vorbim… tot mai vorbim. pe scurt – remunerant. cu zambetul pe buze inspre acel loc, unde intunericul te asteapta. dar nu se pare ca nu e timpul sa intru in intuneric. ridic ochii spre cer, inspir adanc, ametesc, mai trag odata aer. acum chiar ca nu mai intru. racoare – bine. apoi apare misteriosul. schimb o vorba si cu el… hmmm… stai asa ca nu e suficienta doar una, mai stau. i-au inghetat contactele cu pamantul. plec si eu.
ok, hai sa citesc ce a scris. ah, hmm, ok dar… ah nu, tac mai bine… da ok, asa sa fie.
urmatorul s-apoi inca unul. gata!? shi cum ramane cu somnul.
da lasa ca, apa spala totul si chiar mai repede decat timpul.
si acum e cam atat
